Radha

"Văzui cu ochii mei această minune împodobită cu toate odoarele şi, pe când privirile îmi erau aţintite asupră-i, fulgerul ochilor ei sclipi; într-o clipă simţi că răbdarea mea nu mai era răbdare.
 O, dragul meu prieten, privirea îi era plină de vrăji care-mi luară minţile şi pricepui că pe lume nu i se află pereche. Chipul ei, asemeni lunei, era o mreajă a dragostei.
 Ea-şi sărută capătul pletelor apoi, răsucindu-se în două rânduri ca să le apuce, şi le adună pe ceafă.

Cu un deget se silea să-şi ţină sariul care-i luneca şi în faţa acestei privelişti orice muritor ar fi simţit cum cade pradă ispitei şi Madana însuşi trebuie că era întunecat de dorinţă.
Cu ce să-mi îmbărbătez inima ?
Această tânără care-mi ieşi în cale cu părul ei lăsat pe spate, pe malul râului, m-a lăsat fără nici o apărare.
Părul ei părea un şarpe. Oare nu i-e teamă să poarte un şarpe?
Era atât de frumoasă şi de curată!
Dinţii ei te duceau cu gândul la şiraguri de perle şi când râdea, din gura ei parcă ieşea luna.
Ah! Sufletul meu înnebuneşte, frumuseţea ei a făcut ca inima mea să freamăte, oglindindu-se în ea!
Nu mi-a rămas decât bietul înveliş trupesc, căci suflarea din el a fugit cu Preaiubita mea."  Krishna despre Radha

"- Prinţ al Dragostei, simbol al cunoaşterii, reluă Radha, să cântăm împreună pe acelaşi flaut, să pătrundem o mai dulce muzică. Simbolul cunoaşterii zâmbi şi începu şi el să sufle în flaut; cele două nume, al Radhei şi al lui Krişna, se ridicară melodioase în aer şi o fericire cerească cuprinse inimile celor care le auzeau. Sub suflările lor unite se ridică din flaut un cântec atât de pătrunzător, încât învie viaţa în copacii morţi, iar apele Jamunei, care lâncezeau între maluri, se zbuciumară dintr-o dată, trezite la viaţă. - Hari, din inimă te rog, mai murmură Radha, învaţă-mă să cânt bine. Spune-mi cărei note îi e hărăzită fiecare gaură a flautului şi ce sentiment se iscă suflând în ea. Spune-mi care vorbă de dragoste se rosteşte anume prin fiecare dintre ele. Avem zece degete şi nu cântăm decât cu şapte. Care este taina fiecăruia? Şyam zise: - Ascultă, o, Radha, flautul nu este decât o cale de a dobândi ştiinţa asupra tuturor lucrurilor. în Bhagavata se află tainele viersului ce se aude atât de dulce în păşune, când cânţi din flaut. Demult, tare demult, apăruse Treimea cu un ulcior de miere. Ea se aşeză în pădure şi vorbi despre pădure. Treimea fiind pătrunsă de aceeaşi dorinţă, vărsă toată mierea pe pământul Pădurii de miere. Acea miere luă trupul Lunii de pe cer, iar Luna se preschimbă într-un trup femeiesc frumos, strălucitor şi divin. Acea femeie este umbra miezului simţurilor şi zidirii universului. Slăvită-i acea femeie. Ţi-am dezvăluit taina ei, trimiţându-ţi gândurile mele, fără să-ţi spun prin viu grai. Chandidasa fu uimit de măiestria lui!" fragmente din cartea "Radha şi Krişna" de Chandidas