Arhetipul mamei are la bază imaginea originară a mamei, preexistentă şi subordonată oricărui fenomen al maternului. Este un arhetip static de protecţie.
Acest arhetip are o multitudine de aspecte care se regăsesc în diferitele tradiţii sub diferite forme: mama şi bunica, mama vitregă şi soacra, doica, zeiţa, fecioara (Fecioara Maria, Demetra, Core), Sophia (Cybelle-Attis, Înţelepciunea aplicată), ţelul dorinţei de mântuire (paradis, imperiu divin, Ierusalim ceresc), în sens extins biserica, universitatea, oraşul, ţara, pământul, pădurea, marea, materia, Luna, ca cerc magic (mandala, yantra), uter, yoni, cuptor.
Proprietăţile sale sunt maternul; autoritatea magică a femininului; înţelepciunea şi înălţimea spirituală ce transcende raţiunea; ceea ce este bun, ceea ce protejează, dătător de creştere, fertilitate şi hrană; locul transformării magice, al renaşterii; instinctul sau impulsul care ajută, graţia divină; secretul, misterul.
Funcţia principală a acestui arhetip este hrana şi protecţia. Energia pământului este cea asociată acestui simbol matern, feminin. Ea se raportează la natura masculină ca un agent al blândeţii şi protecţiei. Ea îi susţine pe cei din jur cu energia sufletului ei. Ea îşi asumă responsabilitatea faţă de ceilalţi, fiind dreaptă şi iertătoare. Iertarea şi iubirea sunt cele care transformă şi purifică. Ea nu rezonează cu răul, are ceva sufletesc copleşitor care acoperă tot răul cu iubirea ei.
Ea este cea care hrăneşte toate fiinţele cu energia ei, fiind capabilă să renunţe la ea pentru a-i susţine pe cei care depind de ea, având un spirit de sacrificiu foarte dezvoltat. La fel ca şi graţia divină se dăruieşte necondiţionat fiind gata să renunţe la orice pentru ceilalţi. La nivelul acestui arhetip se poate întâlni cel mai mult graţia divină, dar trebuie să ştim să o recunoaştem.
Trebuie să precizăm că arhetipul
se situează dincolo de rolul de mamă, fiind mult mai mult decât acesta.
El se referă de fapt la puterea femeii de a da naştere, a susţine şi a
reînnoi viaţa - fie că este vorba despre un proiect, un copil, o
grădină sau o idee. Tot energia mamei este cea care ne inspiră când
este cazul să ne abandonăm, să ne transformăm, să ne dăruim sau chiar
să ne sacrificăm (a ne sacrifica înseamnă a deveni sacri) pentru un
ideal nobil.
Activarea
acestei energii în fiinţa noastră ne determină să ne vindecăm rănile
legate de propria mamă şi să cercetăm cum reuşim să fim mame pentru noi
înşine, copii noştri sau/şi creaţiile noastre. Una dintre cele mai mari
provocări ale arhetipului Mamă este de a permite creaţiilor noastre să
fie ceea ce sunt ele, chiar dacă nu sunt perfecte din punctul nostru de
vedere. Cu alte cuvinte, să conştientizăm că doar canalizăm energia
creaţiei, suntem „inspirate” de ea, fără a poseda ceea ce am creat –
acesta îi aparţine lui Dumnezeu.
Când arhetipul Mamei intră în umbră…
Când
nu ne conştientizăm foarte bine latura maternă, rana legată de propria
mamă poate fi una profundă. Nu avem grijă de noi înşine, de nevoile
fizice sau emoţionale. Ca mame, putem fi narcisice şi putem nega
experienţele sau individualitate copilului nostru. Când arhetipul
mamei este „în umbra conştiinţei” el determină femeia să fie absentă
pentru copiii ei, dominatoare, pretenţioasă, manipulatoare şi/sau
acuzatoare. Toate acestea sunt expresia incapacităţii acelei femei de a
intra în contact real cu alte fiinţe umane.
Pentru a debloca arhetipul Mamei:
Vindecaţi-vă rănile legate de propria mamă.
Iertaţi-o, indiferent ce a făcut. Realizaţi că există o Inteligenţă
supremă în tot ceea ce vi s-a petrecut în viaţă. Poate că a greşit din
punctul dumneavoastră de vedere, dar în acel moment a făcut tot ce a
ştiut sau a putut ea mai bine.
Urmează
apoi o fază de autoanaliză şi disciplinare. Urmăriţi să conştientizaţi
cum vă purtaţi cu proprii copii – ce vă reproşează ei cel mai adesea?
Apoi faceţi un pas în direcţia a ceea ce vă cer ei să schimbaţi în
comportament sau atitudine. Vă spun că sunteţi indiferentă faţă de ei,
deşi credeţi că le acordaţi suficient din timpul pe care îl aveţi la
dispoziţie? Aflaţi ce îi face să vă perceapă astfel şi … treceţi la
acţiune!
Gândiţi-vă
cum vă trataţi în general creaţiile – proiecte, planuri, afaceri etc.?
De acum încolo începeţi să le susţineţi cu adevărat, la fel cum Mama
arhetipală îşi sprijină şi-şi hrăneşte copiii. Renunţaţi la tot ce e de
prisos sau învechit. A crea presupune să duci la bun sfârşit ceea ce ai
început.