Cycle of 12

Programs & Prayers with Jasmuheen

 "I open to download, to anchor and to activate in and through my body of light, the perfect higher dimensional template that I require now to exist in peace with all on Earth!"

 "Ma deschid pentru a primi, pentru a ancora și pentru a activa în și prin corpul meu de lumină,
șablonul perfect din inalte dimensiuni de care am nevoie acum pentru a exista în pace cu tot ce este
 pe Pământ!" 

 "I align myself now with joy, ease and grace, to the perfect multi-dimensional and interdimensional templates to be the happiest, healthiest and most harmonious being that I can now be on Earth.
I joyously open now to the perfect experience of true unity consciousness on Earth!" 

 "Imi aliniez acum cu bucurie, ușurință și grație toate corpurile, la șabloanele perfecte multi-dimensionale și interdimensionale pentru a fi cea mai fericită, sănătoasă și mai armonioasă ființă,
care pot fi eu acum pe Pamant.
Ma deschid acum cu bucurie spre experiența perfectă a unității adevărate a constiintei pe Pamant! "

este cuerpecito mío que se ha convertío en río

Bebe- Siempre Me Quedará ... Me guardo tu recuerdo como el mejor secreto, que dulce fue tenerte dentro. ... Siempre me quedará la voz suave del mar, volver a respirar la lluvia que caerá sobre este cuerpo y mojará la flor que crece en mi, y volver a reír y cada día un instante volver a pensar en ti. En la voz suave del mar, en volver a respirar la lluvia que caerá sobre este cuerpo y mojará la flor que crece en mi, y volver a reír y cada día un instante volver a pensar en ti.

Silance is the greatest joy on Earth

Letting go is bliss

Tara is born from compassion, thus she is the very essence of compassion. 

It is said that when the bodhisattva Avalokitesvara first witnessed the      

suffering of humankind and cried the first tears of compassion, 

Tara was born out of his tears and rose on a white lotus.

Love and compassion are necessities, not luxuries. Without them, humanity cannot survive. Dalai Lama

Man cannot be fulfilled without love, without meditation, without God. Love is the beginning of the journey.

Osho

A iubi inseamna

A iubi inseamna a Ma recunoaste pe Mine

 si totodata aceasta va face sa va recunoasteti 

 intr-un mod tainic natura voastra divina

Sadashiva

The Lover & The Beloved - Samba Sadashiva

Lingashtakam ( Great Prayer to The Eternal Lingam )

You Are Pure Awareness ~ Mooji

Kissing in the rain

IMMORTAL LOVER - AMANTE INMORTAL

♥♪ღ ♥

Café del Mar Ι Love You

TU ESISTI DENTRO ME

Fericire

 

"Tarziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusete atat de veche, si totusi atat de noua, tarziu de tot Te-am iubit.

Si iata ca Tu Te aflai inlauntrul meu, iar eu în afara, si eu acolo, in afara, Te cautam si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumusete.

Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; ma tineau departe de Tine acele lucruri care, daca n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat.

M-ai chemat si m-ai strigat si ai pus capat surzeniei mele.

Ai fulgerat si ai stralucit, si ai alungat orbirea mea; ai raspandit mireasma şi eu am inspirat, si acum Te urmez cu infocare; am gustat din Tine si acum sunt infometat si insetat dupa Tine; m-ai atins doar si m-am si aprins de dor dupa pacea Ta."

Sfântul Augustin - Confesiuni

"Când mă voi fi lipit cu toată fiinţa mea de Tine, nu va mai exista niciodată pentru mine nici durere şi nici osteneală, şi vie va fi viaţa mea, în întregime plină de Tine. Acum însă, pentru că Tu îl sprijini pe cel pe care îl umpli, dat fiind că eu încă nu sunt plin de Tine, îmi sunt mie spre povară. Bucuriile mele jeluinde se luptă din greu cu tristeţile mele vesele şi nu ştiu de ce parte va fi victoria. "

Sfântul Augustin - Confesiuni

" O, iubire, tu, care arzi fără încetare
şi niciodată nu te stingi, tu, dragoste,
O, Dumnezeule al meu, aprinde-mă!
Tu porunceşti stăpânirea de sine:
Tu dă-ne nouă ceea ce porunceşti
şi apoi porunceşte ceea ce vrei."

Sfântul Augustin - Confesiuni

„O, Mamă Divină!
Suflet imaculat, esenţa lui Brahma.
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Maheshi, cea care oferi binecuvântare!
Devi, forma supremei beatitudini!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Kaumari, cea care te joci cu Kumara,
Stăpâna întregii cunoaşteri,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Vashnavi, cea purtată pe aripile lui Garuda,
Scânteia divină a lui Vishnu,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Zeiţa Varahi, cea dătătoare de binecuvântări,
Care ridici pământul cu colţii Tăi,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Zeiţă, Tu eşti Aindri, cea adorată de toţi zeii
Şi mai ales de Indra,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Chamunda, cea unsă cu sânge, împodobită cu ghirlande de cranii umane,
Tu distrugi frica!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Mahalakshmi Mahamaya, Tu distrugi temerile şi suferinţa!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Devi, Tu eşti zeiţă, tată şi mamă deopotrivă,
Fiind mai presus de proprii mei părinţi!
Deşi unică, Tu îmbraci multiple manifestări cosmice!
Mă închin Ţie Zeiţă!”
(Vijnana Bhairava Tantra)

pentru a-l trăi profund pe Dumnezeu

"Cred că pentru a-l trăi profund pe Dumnezeu trebuie să fii, măcar la început, un pic femeie: să te dai pe mâna inimii, căci ea te poate conduce la înţelepciune – şi să-l laşi pe El să te pătrundă. Ştii cum este sentimentul acesta? Când te desfaci cu toate celulele şi cu toate oscioarele trupului şi sufletului… tu dispari atunci, nu mai ai formă, e o perpetuă topire şi absorbire în acelaşi timp. Ştii că o femeie te absoarbe atunci când o penetrezi? Te scufundă în pântecul ei, te îneacă în nefiinţă, te întoarce în Marile Ape.

 

Ea chiar este atunci marele ocean, Mama primordială, întunericul fără chip. Ea te primeşte, dar oricât de pasivă ar părea, te cuprinde, te atrage, te strigă cu energia ei gigantică şi, deşi tu pari că o despici, ea este cea care te despică până în adâncul sufletului ca pe o nucă de cocos din care bea lapte, ca să ţi-l dăruiască apoi necontenit din gura ei, din sânii ei, din răscrucea ei de nectar.

Şi ştii că, deşi tu pari să fii cel care o întemeiază, o fixează chiar aşa, cu ţăruşul viu, arzător al trupului tău, de fapt ea îţi dă consistenţă şi existenţă… ea este cea care te iniţiază, ştii? Şi nu în cuvinte, tehnici şi altele,  cu toate că şi acestea îşi au rostul şi sprijinul lor – ci cu puterea ei miraculoasă de a se dărui, de a se pierde în iubire pentru a se regăsi în Dumnezeu. Iar  taina asta o poţi trăi chiar şi lângă o femeie care nu îşi ştie pe de-a-ntregul menirea şi forţa ei cu adevărat cosmică, doar tu să fii conştient şi să adori în ea pe Marea Preoteasă, tu să te abandonezi în cutremurarea ei absolută şi să simţi odată cu ea extazul Penetrării!

Am avut la un moment dat în timpul rugăciunii de  o zi şi o noapte înţelegerea aceasta şi atunci m-au podidit ca din senin lacrimile acelea cu dulceaţă şi înfrigurare, care te mişcă din toate osiile fiinţei. Am avut realmente sentimentul că El este aerul pe care îl respir şi prezenţa lui în mine era orbitoare… Nu mai puteam să gândesc şi doar mă întinsesem pe pat cu mâna pe inima care părea gata să-mi ţâşnească din piept şi cu faţa şiroind de lacrimi şi Îl chemam întruna Doamne Dumnezeule, Iubitul meu, Iubitul meu! Era o fericire care m-a spulberat şi o ardoare pe care nu ştiu să o descriu.

Şi cu toate astea ştiam că nici măcar strigătul acesta nu e “meritul” meu, ci tot iubirea Lui reflectată în sufletul meu, tot milostenia Lui fără margini care îmi mai sfărâma un lacăt din inimă, doar-doar l-oi iubi pe deplin.

Cum a fost o zi şi-o noapte? Cu Dragul meu? Cele mai intense momente le-am trăit când îl chemam ca iubită şi ca un copil. L-am rugat: Dumnezeiuşcul meu, vreau cu Tine, ia-mă cu Tine! şi chiar dacă nu aveam forţa absolută a iubirii care îl face pe El să se reveleze total, am simţit că îmi răspunde cu o dragoste copleşitoare şi că îmi deschide  alt plan interior. Ştii cum e atunci când nu te mai agăţi de lucrurile acelea cunoscute (sau pe care crezi că le cunoşti despre tine) şi deodată înfloresc nişte ochi înăuntru, imenşi, minunându-se că totul e nou-născut şi timpul încremenit. Eram goală şi nu-mi trebuia nimic, nu-mi lipsea nimic. Eram goală şi în acelaşi timp plină-ochi.

Multă vreme în noptziulica aceea am spus rugăciunea unui maestru spiritual care îşi sfătuia discipolii să ceară aşa: Doamne Dumnezeule, fă ca inima mea să te înghită şi tu înghite inima mea, astfel încât TU şi inima mea să devenim UNA.

Am simţit că rugăciunea asta mi se potriveşte de parcă a fost croită anume pentru mine, aşa cum sunt eu, fără saţiu, devorată de propria simţire devoratoare. Şi au fost clipe în care strigam rugăciunea interioară din toate încheieturile sufletului şi se zguduia atunci pumnul acesta mărunt de ţărână şi întunecare ce sunt.

Era atunci ca şi cum oasele sacre se îndepărtau pârâind, se dilatau ca pentru o naştere, dar de fapt eu îl înghiţeam cu adevărat pe Dumnezeu şi astfel îmi înghiţeam propria Inima care mă înghite.

Şi atunci (nu pot să le numesc momente pentru că nu erau în liniile obişnuite ale timpului, aveau altă durată şi altă intensitate, aveau parcă altă substanţă decât clipele atât de fragmentate ale vieţii de zi cu zi), atunci am ştiut cu toată fiinţa mea că nici o altă pâine decât Dumnezeu nu îmi poate astâmpăra mie foamea şi că nicăieri în altă parte decât în Dumnezeu nu pot găsi fericirea adâncă, definitivă. A fost încredinţarea că eu îi aparţin Lui şi El mie -  atunci şi acum şi de-a pururi."

 

sursa http://dulcedeea.wordpress.com/2012/10/31/si-se-zguduia-atunci-pumnul-acesta-marunt-de-tarana-si-intunecare/ 

 

 

E mi manchi,amore mio

Qualities of Radharani

iris

Fericirea este intelepciunea de a te bucura de tot ceea ce iti daruieste Dumnezeu!

Fericirea este intelepciunea de a te bucura de tot ceea ce iti daruieste Dumnezeu!

Ma Ananda Moy

"God is without form, without quality as well as with form and quality.
Watch and see with what endless variety of beautiful forms
He plays the play of his maya with Himself alone.
The lila of the all pervading One goes on and on in this way in infinite diversity.
He is without beginning and without end.
He is the whole and also the part.
The whole and part together make up real Perfection."

Ma Ananda Moy

Ahmed Khan

"Toate formele şi toate luminile sunt în mine însumi.

Ele îşi găsesc locul propriu în supremul Vid al Inimii mele,

Ale cărui raze strălucesc nediferenţiate în veşnicia splendorii Sinelui meu.

Această Lumină a nesfârşitei Cunoaşteri,

Neschimbătoare, absolută,
Adevărată, neprihănită şi liberă,
Care împrăştie întunericul cauzat de cele două credinţe contrarii: dualitate şi non-dualitate,

Această Lumină sunt eu!"

Paramartha-dvadashika , s. 10. 

Ceea ce nu este real

aceea nu există pentru mine,

ceea ce există cu adevărat

aceea să fie şi pentru mine -

fie ca în acest mod, o, Doamne,

să Te regăsesc în toate stările

şi în toate lucrurile, doar pe Tine

şi să Te ador neîncetat. (XII. 9)

 

Slavă celui Unic, celui Nenăscut,

lipsit de orice proprietate,

dar care este recunoscut de

cei ce cunosc aceste proprietăţi.

El, Cel care este lipsit de orice dorinţă, 

El este suprema împlinire a tuturor dorinţelor. (s. 28)

 

Acolo unde nu există nici măcar urma vreunui obiect,

acolo unde lumina Sinelui este pretutindeni vizibilă,

acolo unde Tu, o, Doamne, poposeşti,

fă-mă Doamne, acolo,

adoratorul Tău pe vecie. (XIII. 9) 

Abhinavagupta

rumi - iubirea

 

Răspunsul la întrebarea referitoare la motivul pentru care a fost creată lumea

 

 

 

"Eu eram o comoară - spune Dumnezeu – ascunsă

 şi am iubit să fiu cunoscut; 

  astfel am creat lumea… 

  ca să mă cunoască..."

 

Astfel universul este scos din neant numai datorită iubirii pe care Dumnezeu şi-o poartă sieşi.

 

Dumnezeu i-a spus Iubirii: 

"Dacă nu pentru frumuseţea ta,

atunci pentru ce aş putea lua seama la oglinda existenţei?"

 

Lumea este întocmai unei oglinzi ce arată desăvârşirea Iubirii. 

 

Aşadar, mişcarea care duce la existenţializare este o mişcare de iubire "fără această iubire, lumea nu ar fi apărut în sine, mişcarea sa din neant către existenţă este o mişcare de iubire a Celui ce a creat-o. 

 

Această mişcare care declanşează facerea lumii este dată de vibraţiile pe care le produce "suflul celui Milostiv." 

 

Dumnezeu, expirând, sub presiunea dorinţei iubirii, iubire inspirată de propria Sa frumuseţe, eliberează norul care potenţial conţine toată Creaţia.

 

 

"Dumnezeu este frumos şi iubeşte frumuseţea"

Pentru Rumi, cele două noţiuni, iubirea şi frumuseţea, sunt inseparabile

si sunt cele mai frumoase nume ale lui Dumnezeu. 

 

Frumosul, pentru Rumi, este constituit de cântul privighetorii, de albastrul cerului, de parfumul rozelor din grădinile Koniei , Konia ce este pentru Rumi "Ka'ba indrăgostiţilor

 Unde cine vine jumătate, o părăseşte întreg ...

Splendoarea grădinilor şi cântul priveghetorii în zori

Printre flori am devenit nemuritori, tu şi eu…"

 

Frumuseţea este o cauză eficientă a iubirii, 

căci ea este iubită în sine şi pentru sine: 

Dumnezeu care este frumos se iubeşte pe Sine însuşi. 

 

Iubirea este, prin esenţă, o forţă dinamică, căci ea este suficientă pentru a-l face pe iubitor să se mişte, să tindă către obiectul dorit care, sub efectul atracţiei magnetice a iubirii, este atras la rândul său în mod irezistibil către cel care îl doreşte:

 

"Creaturile sunt puse îm mişcare de către Iubire, Iubirea de către

Eternitatea cea fără de-nceput; după cum vântul dansează graţie

sferelor cereşti, iar copacii graţie vântului. " (D5001)

 

Universul este pus astfel în mişcare, la propriu, prin iubire: 

 

"Fără iubire, declară Rumi, nimic nu are valoare;

 tronul marilor sultani devine o simplă bucată de lemn" 

– aşa cum se arată, de altfel, şi în Biblie: 

"dacă iubire nu am, nimic nu sunt" (I Corinteni, 13;2). 

 

Iubirea este generatoarea existenţei pentru că ea vrea să umple o absenţă sau, mai exact, vrea să facă prezent obiectul iubit care este în mod necesar ori absent, ori virtual.

 

Iubirea universală are două componente: 

iubirea lui Dumnezeu pentru oameni 

şi iubirea oamenilor pentru Dumnezeu 

aşa cum reiese din versetul coranic, ce ocupă un loc central în comentariile sufite: 

"Dumnezeu va aduce alţi oameni pe care îi va iubi şi care Il vor iubi (Coran, V, 54). 

 

Ordinea cuvintelor din acastă sintagmă nu este indiferentă căci ea implică faptul că iubirea creaturilor pentru Dumnezeu este consecutivă celei pe care le-o poartă Creatorul şi nu este decât un răspuns la aceasta. 

 

În ceea ce priveşte interpretarea ezoterică a acestui verset, ea se întâlneşte deja în Ihya' 'ulum ad-din a lui al-Ghazali, iar Rumi o dezvoltă afirmând că sintagma îi iubeşte nu poate fi înţeleasă decât ca "nu se iubeşte decât pe Sine." De aici, el deduce că nimeni nicioadată nu l-a iubit decât pe Dumnezeu, fiind sau nefiind conştient de aceasta.

 

Aşadar, Dumnezeu a creat lumea prin iubire pentru a se face cunoscut, iar creaturile sale nu sunt altceva decât manifestările acestei iubiri.

Fiind manifestarea iubirii divine, omul este guvernat de această iubire care este, în acelaşi timp, atât originea, cât şi destinaţia sa. 

 

Datorită celor trei nivele care intră în alcătuirea sa, adică 

spirit (ruh – elementul luminos şi transcendent al omului), 

suflet (nafs – elementul intermediar între spirit şi corp, motorul vital), 

corp (jism – elementul manifestat material), 

el va cunoaşte câte o formă de expresie a iubirii specifică fiecăreia dintre cele trei părţi alcătuitoare: iubirea divină, iubirea sufletească şi iubirea fizică. 

 

Pentru a cunoaşte iubirea desăvârşită, omul nu poate face abstracţie de nici una din aceste trei forme de expresie, căci în sens contrar nu ar putea ajunge la unitatea primordială. 

 

Fiinţa care este făcută să iubească şi să fie iubită, căută în Iubire unirea esenţială, sursă a propriei sale iubire şi a propriei sale realităţi, prin mijlocirea celorlalte creaturi şi ele roade ale aceleaşi Iubire universale… 

 

Cum îl poate iubi omul pe Dumnezeu? 

În concepţia lui Rumi, omul îl poate vedea cel mai bine pe Dumnezeu într-un alt om. 

El nu se referă chiar la orice fel de om, ci la omul îndrăgostit ('aşiq), căci aşa cum arată, în Divane Şams, iubirea divină (la nivel de spirit, ruh) se poate afla în legatura de iubire dintre două fiinţe care se oglindesc una în cealaltă, fiecare văzând în reflexia sa în cealaltă o reflexie a divinităţii – omul nefiind altceva decât o manifestare a imaginii divine. 

 

În acest tip de relaţie, de reflectare a unuia în celălalt, nu există nici o putere sau privilegiu al unuia asupra celuilalt, fiind, cu alte cuvinte, o relaţie de iubire pură, lipsită de elemente telurice:

 

"Binecuvântată-i clipa când stăm în palatul iubirii, tu şi eu

Avem două chipuri, două trupuri, dar un singur suflet, tu şi eu."

 

 

Aşadar, la Rumi, iubitul nu este altceva decât alter ego-ul iubitorului, fiinţa sa esenţială pe care o proiectează în exteriorul său cu ajutorul imaginaţiei active şi pe care o contemplă apoi cu ochiul propriu acestei facultăţi. El este, ca atare, prototipul iubitorului în Imaginaţia divină şi această relaţie este din acelaşi ordin ca cea care acţionează între Domn şi rob. Această contemplare a Iubitului este astfel o contemplare a propriei imagini.

 

Cunoaşterea unitivă a iubirii este ca un joc dintre oglindă şi privire. Natura întreagă este oglinda lui Dumnezeu, dar el trebuie să o privească pentru a-şi descoperi imaginea în ea. Dincolo de imagine şi de cuvinte, dincolo de conceptele raţiunii, privirea interioară şi îndrăgostită este cea care Îl descoperă chiar în adâncul ei Această privire nu se va mai fixa decât asupra Lui, îndepărtând din faţa vederii sale tot ceea ce nu este El. Totul nu mai este decât transparenţă teofanică. Mai mult decât atât, orice opacitate dispărută, această privire a devenit a Sa, El văzându-se pe Sine prin mine şi eu, prin El, devenind propria Sa privire. Sondând vanitatea oricărei reprezentări care nu ar fi îndreptată spre ceea ce se află dincolo de ea însăşi, Rumi nu mai caută decât "nebunia experienţei divinului". Căci viaţa cu Dumnezeu este cea care afirmă adevărul vieţii .

 

Ca pentru toţi maeştri sufi, şi pentru Rumi, iubirea nu este definibilă, ci rămâne învăluită în inefabil, ea putând fi dedusă doar din manifestările ei:

 

"Precum Adam şi Eva, iubirea dă naştere a o mie de forme;

lumea e plină de picturile sale, dar ea nu are nici formă, nici chip."

 

"O, tu cea fără de formă cu o mie de forme … "

 

Ea este o aspiraţie – spune Rumi – o energie care atrage întreaga fiinţă către originea sa divină, fie că această atracţie este provocată direct în individ, prin mijlocirea altor persoane sau altor cauze care nu sunt, de fapt, decât pretextul pentru actualizarea virtualităţilor sale, fie că această afecţiune este pură sau aparent pervertită. Rumi, ca şi iluştri săi precursori pe linie sufită, precum Rabi'a, al-Hallaj, Bayazid Bistami, Sana'i, Suhrawardi al-Maqtul, Fariduddin 'Attar, al-Ghazali şi încă mulţi alţii, apelează aici la descrierea iubirii umane ca mijloc de înţelegere a iubirii divine, a contopirii îndrăgostitului sufit cu Dumnezeu:

 

"Primul moment, renunţarea la viaţă

Ultimul pas, să păşeşti fără picioare"

 

Fiecare poarta în el posibilităţile iubirii şi nimeni nu i se va putea sustrage, aşa cum nici o creatură nu poate exista fără Creatorul său şi nici un rob fără Stăpânul său.

 

Două fiinţe sunt supuse inexorabil acestei legi universale a iubirii. 

 Atracţia care le impinge una către cealaltă are drept mobil principal, mărturisit sau nu, acela de a se recunoaşte în cele din urmă una în cealaltă şi de a ajunge la o uniune care să depăşească pentru un timp diferenţa dintre ele. 

Căci, la originea dualităţii şi a multiplicităţii, este unitatea fiinţei, a existenţei în care fiecare păstrează o conştiinţă mai mult sau mai puţin clară către care nu poate decât să aspire şi către care simte o atracţie de nebiruit.

 

În această uniune a două spirite şi a două corpuri, fiecare element al cuplului este creator, fiecare în felul său, desăvârşind astfel, într-un moment de plenitudine, funcţia sublimă a Creatorului tuturor lucrurilor prin iubirea de a se face cunoscut şi de a se recunoşte în creaţia Sa.

 

 

Aşadar, iubirea este întotdeauna pozitivă în sine şi îmbrăţişează totul fără excepţie în excelenţa sa sanctificantă. În esenţa sa, ea este unificantă şi revigorantă, dar actualizându-se în lumea multiciplităţii, ea întâlneşte suporturi care o receptează cu mai multă sau mai puţină puritate şi limpezime. Atunci când, prin felul lor de a fi, unele fiinţe o denaturează, ea se transformă în ură.

Această dublă mişcare pe care o face iubirea: atracţie şi repulsie, expir şi inspir, dezvoltare şi resorbţie, dilatare şi concentrare, este absolut necesară creaţiei; aceasta se reproduce în fiecare fază recurentă a manifestării universale având mereu ca punct de plecare Iubirea.

 

Aceasta este sentimentul de caritate universală care trebuie să împingă creaturile unele către altele astfel încât piramida iubirii să fie desăvârşită. Acesta ar fi motivul pentru care Coranul recomandă cu atâta insistenţă această virtute cardinală a compasiunii, a milei şi a afecţiunii mutuale între toţi membri solidari ai Comunităţii, nu numai umane, ci ai unei comunităţi alcătuită din toate fiinţele create de Dumnezeu. 

 

Sufletul care a devenit capabil să ajungă la această unitate, la această egalitate perfectă între creaturi, le iubeşte cu aceeaşi iubire pe care şi-o poartă lui însuşi. Omul este unit cu Dumnezeu aşa cum este unit cu toţi oamenii în Dumnezeu. Când ajunge la această stare, el pare "necreat şi de necreat" – ca şi la Meister Eckhart – şi, în consecinţă, nu în calitate de creatură îl iubeşte pe Dumnezeu şi aderă la El. Unit cu Dumnezeu, devenit unul în Dumnezeu, nu trebuie să Îl caute şi să Il găsească, nu mai este în afara Lui, căci este situat în El…

 

Acest fenomen generalizat de atracţie şi de convergenţă propriu iubirii este prezent în fiecare lucru creat după propiul său fel de a fi, după rostul ce i-a fost dat în această lume. Aceasta este o trăsătură a Frumuseţii, calitate eminamente divină, care exercită o putere de transformare şi de sanctificare asupra lucrurilor şi fiinţelor create după acelaşi principii ale armoniei. Allahu jamilun wa yuhibbu al-jamal (Dumnezeu este frumos şi iubeşte frumuseţea), va spune profetul Islamului, ceea ce ar însemna cu alte cuvinte că frumuseţea este expresia desăvârşită a Iubirii universale.

 

Atunci când cel ce iubeşte se orientează către Frumuseţe, expresia desăvârşită a Iubirii, nimic nu mai poate opri suişul către viziunea unitivă a lui Dumnezeu, străbătând realităţile pe care El le produce prin şi în Iubire. 

 

Creatura se eliberează atunci progresiv de conştiinţa disparată şi condiţionată de lucrurile existente pentru a accede la cunoaşterea universală a Realităţii divine. Aceată contemplare a Unităţii şi Frumuseţii divine în orice lucru îl împiedică odată pentru totdeauna să condiţioneze Iubirea şi s-o abordeze după moduri restrictive…

 

Acţiunea propusă de Rumi este o căutare ce poate fi începută şi dusă pân ăla capăt doar de cel ce iubeşte divinul. Este o aventură periculoasă, o cucerire ce monopolizează energiile fiinţei. Semnificaţia ei nu se rezumă doar la victoria spiritului asupra trupului, ea câştigă o dimensiune cosmică. Omul, subjugat lui Dumnezeu, şi pus în mişcare de Iubirea Sa, este condus spre Dumnezeu şi, reuşeşte să pătrundă în inima misterului divin.

Pentru că Dumnezeu este o prezenţă trebuie să I se vorbească. Si despre ce sa-I vorbească, dacă nu despre iubire. Iar iubirea faţă de Dumnezeu poate fi exprimată cel mai bine prin dans – sema – spune Rumi, pentru care dansul nu este o ocupaţie de moment, ci este o stare a vieţii. Dansul este un suflu de iubire, o transformare a fiinţei, în anumite momente privileagiate, în gesturi de iubire. Dansul exprimă la Rumi elanul provocat de înapoierea prin el a iubirii divine care a dus la existenţierea lumii, prin mişcare. Lumea la rândul ei, într-o grandioasă întoarcere, se îndreaptă spre Creator înapoindu-I iubirea. Rumi a intuit această mişcare şi a exprimat-o în dansul său. Caracterul profund al misticii sale este dat de relaţia personală cu Dumnezeul-om, a cărei realitate o descoperă în suferinţa provocată de dispariţia lui Şams. În această iubire, sufletul atingându-şi centul rămâne pentru totdeauna cu Dumnezu

După această rapidă trecere în revistă a conceptului de iubire la Rumi, înţelegem cu uşurinţă pasiunea sa pentru toate formele de artă, aşa cum este muzica prin intermediul căreia el zăreşte calea către Dumnezeul-Iubire sau cum este dansul care îi permite să se unească cu El într-o mişcare sacră, acea mişcare ce aminteşte de mişcarea ce a dus la crearea lumii.

Aşadar, Rumi este autorul unor compoziţii muzicale unice care au marcat în mod considerabil muzica turcă. De altfel, el este fondatorul unui ordin singular, ordinul dervişilor rotitori, care permite discipolilor săi să regăsească uniunea cu divinul într-un vârtej extatic, ordin care propagă acum atât în Orient, cât şi în Occident muzica şi mesajul celui ce a fost supranumit "Mawlana" – Maestrul nostru. Mesajul universal al operei sale este din ce în ce mai gustat în întreaga lume: Omul este ca un arc în mâinile puterii divine (…). Ce fericit şi excelent arc este acela care ştie în mâinile cui se află! scrie Rumi care sugerează astfel că cei ce-şi deschid inimile omniprezenţei divine, recreând Uniunea cu Dumnezeu, se recunosc implicit ca vectori ai Iubirii, ai Justiţiei şi ai Armoniei Sale..

 

 Nu există nici o altă identitate în afară de aceasta:

Un om se înfăţişă dinaintea porţii Iubirii sale şi bătu.

O voce-l întrebă: "Cine-i acolo?"

Răspunse: Eu."

Vocea îi spuse: "Nu-i loc aici pentru 'Eu' şi 'Tu' "

Şi uşa se-nchise brusc.

După un an de singurătate şi tristeţe, se întoarse şi bătu iaraşi.

O voce-l întrebă: "Cine-i acolo?"

Răspunse: "Tu!"

Şi uşa i se deschise larg….

Mawlana Jalaluddin Rumi (1207, Balkh – 1273, Konya).

 

citate Rumi

“Is it really so that the one I love is everywhere?” 

Rumi

“All people on the planet are children, except for a very few.

 No one is grown up except those free of desire.” 

Rumi

“We can only learn to love by loving.” 

Rumi

 “Not only the thirsty seek the water, the water as well seeks the thirsty.”

Rumi

“The whole universe is contained within a single human being – you.”

Rumi

 

“Love is the soul’s light.”

Rumi

Only from the heart you can touch the sky

Picturile sunt facut de Ines Honfi