„Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar cînd apare Una, Ea pune în impas întreaga lume…
Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice? Toate se scufundă în Femeie… Dar Ea este rară… Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă… Dar Ea este rară. Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei.
Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor: dorinţa pe care Ea o inspiră consumă excitarea. Scufundarea în Ea redă castitatea. Ea este sterilă pentru că Ea opreşte roata timpului. Ea readuce bărbatul în copilăria lui. Ea este cea care îl restituie muncii, îndatoririlor sale. Femeia adevărată este cea care face din bărbat mai mult decît este. Ea este suficientă pentru ca el să existe în plenitudine.
Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.
Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu… Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi” (Louis Pauwels - Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)
“Voi dansa în faţa celui ce mi-a fermecat Conştiinţa.
Dansînd şi dansînd fără oprire, îmi voi încînta iubitul.
Îi voi simţi prezenţa îmbătătoare alături de mine.
Voi prinde la glezne clopoţei care îmi vor striga dragostea.
Voi purta ghirlanda ce este dovada Prezenţei sale.
Lumea poate să vorbească la nesfîrşit,
dar eu voi merge şi mă voi aşeza în patul Preaiubitului meu.
Eu, Mira, mă voi dizolva în strălucirea dragostei Lui.”
“Am aruncat bijuteriile de perle şi coral
Şi m-am înfăşurat într-o ghirlandă de flori sălbatice.
Cu lacrimile mele, am udat floarea dragostei pe care o sădisem în inimă.
Acum floarea a crescut, iar parfumul ei se răspîndeşte pretutindeni
Dînd naştere fructelor binecuvîntării, beatitudinii şi preafercirii.”
