luni, 8 aprilie 2013

Trezirea femeii senzuale


Trezirea femeii senzuale

cum să redescoperim inocenţa erotică
de Saida Désilets

   TRĂIM ÎNTR-O LUME MODERNĂ CREATĂ astfel încât să ne secătuiască de viaţă. Când suntem mici, ne începem vieţile inocenţi şi plini de vitalitate. Totuşi, după doar câţiva ani mulţi dintre noi devin nişte adulţi plictisiţi, sleiţi de putere şi trişti. Şi totuşi această lume este plină de savoare pentru cei care ştiu cum să se bucure de ea.
   Până acum femeile erau încadrate în două tipare: femei uşoare sau femei frigide. între aceste două extreme există, totuşi, lumea fascinantă a femeilor senzuale. Această lume abundă de femei dinamice, încrezătoare, deschise din punct de vedere erotic, magnetice, conştiente şi radioase, în această lume, Femininul are puterea de a încânta şi de a vindeca.
   Cât de des întâlnim o femeie apetisantă, senzuală? N-am prea întâlnit-o, din simplul motiv că acest comportament nu a prezentat siguranţa necesară pentru a ne putea exprima voluptatea şi senzualitatea. Lumea în care trăim în prezent întâmpină senzualitatea cu asprime, ostilitate şi violenţă. Este "înspăimântător" să fii apetisantă. Pentru a deveni fiinţele senzuale care suntem cu adevărat şi pentru a ne asuma plenitudinea ca femei, este necesar să conştientizăm că ceea ce suntem va produce reverberaţii în această lume seacă. Cum am putea să ne opunem? Când ploaia cade în deşert, entuziasmul produs de prospeţimea şi apariţia vieţii ridică praful de la pământ şi produce agitaţie. în mod similar, ca femei senzuale când intrăm într-un spaţiu care este lipsit de viaţă, stârnim o reacţie. Dacă reacţia este pozitivă sau negativă depinde de mediul în care ne aflăm. Ca femei senzuale, recunoaştem aceste reacţii ca fiind naturale, iar prin graţia, bucuria şi lipsa noastră de prejudecăţi integrăm toate aceste reacţii ca răspuns la starea noastră de efervescenţă.

   Arta de a trăi savuros

   Arta de a trăi savuros înseamnă a avea conştiinţa şi capacitatea de a trăi viaţa într-un asemenea mod, încât fiecare moment să ne aducă şi mai multă bucurie, destindere şi vitalitate nouă, femeilor. Tocmai aceasta revelează starea noastră de trezire ca femei senzuale. Arta de a trăi o viaţă plină de savoare este alegerea de a crea în fiecare moment oportunităţi care ne conduc către starea de pace, ce ne conferă o imensă strălucire şi forţă interioară. Este vorba despre abilitatea de a alege iubirea, viaţa şi libertatea în ciuda condiţiilor actuale. A menţine o atitudine care ne face viaţa cât mai delicioasă şi conştientă posibil este doar un aspect al acestei arte şi la fel ca oricare artă, o viaţă savuroasă include un set de practici şi filozofii care ne ajută să accesăm puterea creatoare cu care suntem înzestrate şi unicitatea în exprimare. Filozofiile şi practicile din această carte au scopul de a ne face să ne înţelegem esenţa feminină cu care ne-am născut şi de a ne oferi deprinderea necesară pentru a ne dezvolta o artă personală, de a fi stăpânele adevăratelor noastre fiinţe senzuale şi de a le permite să se dezvăluie. Prin urmare, a trăi ca femei senzuale este un act de a ne reînnoi credinţa şi încrederea în noi însene, pe măsură ce cultivăm acele aspecte ale trupului, minţii şi spiritului nostru, care sunt dătătoare de viaţă.
   Ca femei senzuale care practică această artă abordăm fiecare moment ca pe o oportunitate ce abundă în frumuseţe, vitalitate şi posibilităţi de a îmbrăţişa tot ceea ce există.

   Cum să accesăm voluptatea prin senzualitate

   Senzualitatea reprezintă modalitatea în care percepem lumea prin intermediul simţurilor noastre, al gustului, pipăitului, vederii, auzului şi mirosului. Cu cât suntem mai senzuale, cu atât suntem mai capabile să ne bucurăm de fiecare senzaţie plăcută. Voluptatea derivă din energia erotică şi din vitalitatea noastră. Pentru a deveni mai apetisante este necesar să devenim mai conştiente de senzualitatea noastră prin rafinarea simţurilor. Trezirea noastră ca femei senzuale este un proces firesc ce rezultă în urma practicii artei de a trăi savuros. Aceasta implică trezirea şi rafinarea simţurilor, sporirea capacităţii de a experimenta plăcere şi trezirea noastră erotică prin transformarea acestor senzaţii în voluptate. Multe dintre noi trec prin viaţă experimentând aceleaşi tipare. Aceasta se petrece din cauză că simţurile noastre sunt subdezvoltate şi percepem viaţa prin prisma conform căreia "viaţa este insipidă, plictisitoare sau banală". Pe de altă parte, ca femei senzuale care şi-au trezit conştiinţa senzualităţii sau a esenţei lor feminine percepem lumea tocmai prin prisma acestei senzualităţi dinamizate şi rafinate. Această parte este cea care ne permite să experimentăm plenitudinea şi abundenţa senzualităţii noastre şi să trăim vieţi pline de savoare.

sursa: http://www.eusunt.ro/carte-Trezirea-femeii-senzuale~3009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu