miercuri, 7 noiembrie 2012

Fericire


"Tarziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusete atat de veche, si totusi atat de noua, tarziu de tot Te-am iubit.
Si iata ca Tu Te aflai inlauntrul meu, iar eu în afara, si eu acolo, in afara, Te cautam si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumusete.
Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; ma tineau departe de Tine acele lucruri care, daca n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat.
M-ai chemat si m-ai strigat si ai pus capat surzeniei mele.
Ai fulgerat si ai stralucit, si ai alungat orbirea mea; ai raspandit mireasma şi eu am inspirat, si acum Te urmez cu infocare; am gustat din Tine si acum sunt infometat si insetat dupa Tine; m-ai atins doar si m-am si aprins de dor dupa pacea Ta."
Sfântul Augustin - Confesiuni

"Când mă voi fi lipit cu toată fiinţa mea de Tine, nu va mai exista niciodată pentru mine nici durere şi nici osteneală, şi vie va fi viaţa mea, în întregime plină de Tine. Acum însă, pentru că Tu îl sprijini pe cel pe care îl umpli, dat fiind că eu încă nu sunt plin de Tine, îmi sunt mie spre povară. Bucuriile mele jeluinde se luptă din greu cu tristeţile mele vesele şi nu ştiu de ce parte va fi victoria. "

Sfântul Augustin - Confesiuni

" O, iubire, tu, care arzi fără încetare
şi niciodată nu te stingi, tu, dragoste,
O, Dumnezeule al meu, aprinde-mă!
Tu porunceşti stăpânirea de sine:
Tu dă-ne nouă ceea ce porunceşti
şi apoi porunceşte ceea ce vrei."

Sfântul Augustin - Confesiuni


„O, Mamă Divină!
Suflet imaculat, esenţa lui Brahma.
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Maheshi, cea care oferi binecuvântare!
Devi, forma supremei beatitudini!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Kaumari, cea care te joci cu Kumara,
Stăpâna întregii cunoaşteri,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Vashnavi, cea purtată pe aripile lui Garuda,
Scânteia divină a lui Vishnu,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Zeiţa Varahi, cea dătătoare de binecuvântări,
Care ridici pământul cu colţii Tăi,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Zeiţă, Tu eşti Aindri, cea adorată de toţi zeii
Şi mai ales de Indra,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Chamunda, cea unsă cu sânge, împodobită cu ghirlande de cranii umane,
Tu distrugi frica!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Mahalakshmi Mahamaya, Tu distrugi temerile şi suferinţa!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezeşti puterile paranormale din fiinţa mea!
Devi, Tu eşti zeiţă, tată şi mamă deopotrivă,
Fiind mai presus de proprii mei părinţi!
Deşi unică, Tu îmbraci multiple manifestări cosmice!
Mă închin Ţie Zeiţă!”
(Vijnana Bhairava Tantra)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu