RadaKrishna

Acest zeu galant şi muzicant din hinduism este cel mai adesea invocat, fie subtil, fie în mod evident, în arta indiană. În ,,Studiu introductiv”, realizat de regretata A. Bhose asupra imaginii zeului Krishna în arta indiană a cărții traduse, tot de aceasta din bengali a poetului Chandidas ,,Radha și Krishna ”[1] se observă importanța și istoria lui Krishna, dar și influența romantică și divină a zeului, făcând din adoratorul său poet, un artist ,,desăvârșit”, scoțând la iveală cel mai emoționant sentiment uman: dragostea. Sub înfățișarea unei iubiri terestre dintre un bărbat și o femeie se prezintă dragostea dintre Divinitate și o ființă umană (devot). A. Bhose[2] afirmă că personajul Krishna este nu numai o ființă divină, ci și umană (datorită nașterii sale pe pământ, misiunea sa fiind aceea de a învinge tirania și domnia regelui Kamsa). Cele 2 ipostaze se contopesc, așadar, într-o singură ființă. Tot A. Bhose[3] explică pe mai departe că numele Krishna este atestat în mai multe opere ca Rigveda, I.116, VIII.74, Chandogya Upaniśad III, 17,6, Mahabharata, Bhagavat Purana, Bhagavad gita).

El a devenit cel mai important după triada compusă din Brahma – Shiva – Vishnu. De asemenea, nu există cântec (modern sau devoţional – bhajan) care să nu-l invoce. Shri Krishna este un zeu al frumuseţii, al cântecului, al creaţiilor, al rasei (sentiment, emoţie, plăcere). Krishna este considerat în hinduism ca fiind a opta reîncarnare a zeului Vishnu şi cea mai iubită divinitate după Shiva. Zeul s-a născut în perioada erei negre (dvarpara yuga), în Mathura (Andhra Pradesh) ca al optulea fiu al cuplului Vasudev – Devaki. Vishnu s-a întrupat în acest copil cu scopul de a opri tirania regelui Kamsa, fratele mamei sale. Speriat de prezicerea înţeleptului Narada că va fi ucis de nepotul său, Kamsa închide cuplul, iar copiii acestuia se nasc în închisoare. Dintre toţi copiii, doar Balram, cel alb şi Krishna, cel negru reuşesc, datorită tatălui lor, să fie salvaţi. Aceştia sunt crescuţi de o familie săracă Nanda – Yashoda.

Arta indiană îl prezintă așa cum o arată și numele ca fiind negru. Rigveda VIII.85, versuri 13-15[4] menționează cuvântul krishna, a cărei traducere este Negru sau Întunecatul. Chiar și Chandidas face referire, dar de această dată poetic, la cuvântul negru. Adeseori în text, întâlnim comparația că ,,Stăpânul dragostei” (Krishna) ar fi norul însuși. ,,Acolo se află o făptură cu trupul de culoarea norului. Norul nu este pe cer. El e fiul lui Nanda din Gokul”[5] . În dialogul dintre Radha și Krishna (Kanu), acesta îi explică ,,importanța” și esența culorii negre, ceea ce înseamnă că negrul are un sens dublu, atât divin, cât și teluric: ,,M-am scăldat într-o mare neagră după pofta inimii…Cele trei lumi au culoarea neagră, ea este ținta tuturor. Mătăniile sunt negre….Yoghinii își îndreaptă cugetele Către Cel Negru. Chiar și Ṥiva proslăvește neîncetat culoarea neagră” .[6] Trecând din planul divin se trece la planul terestru, la negru ca ,,podoabă” pentru înfrumusețarea feminină. Krishna arată totodată, în mod retoric, că ochii Radhei sunt dați cu negru, părul îi este negru, la fel și ciucurii din păr. Chiar și veșmântul Radhei cel albastru este tot o culoare derivată din cea neagră. În nota de subsol[7] din poemul Krishna și Radha se explică faptul că, deși negru nu făcea parte din criteriul esteticii indiene (frumuseții), totuși datorită zeului Krishna, el era privit ca fiind estetic.

Filosofia indiană este foarte explicită asupra noţiunii de negru deoarece acesta apare în opoziţie cu albul. Atăt Rigveda, Upaniśade, cât şi Legea lui Manu afirmă că la început era întuneric. ,,Lumea văzută era un întuneric, neînţeleasă, fără însuşiri deosebite, neputând fi cunoscută cu mintea, (…) părând cu desăvârşire adormită’’.[8] De fapt negru în Upaniśade este cea de a treia gună (simţ) şi este văzut ca fiind tamas. Mai mult culoarea neagră simbolizează energia, vidul , ,,puterea timpului atotdistrugător’’. Pornind de la imnul din Rigveda, VIII.85, A.Bhose[9] mai notează în studiul introtuctiv al cărţii lui Chandidas, faptul că imnul se referă fie la existența picurului negru care nu este altceva decât reflecția lunii în apele râului Anuśumati. Picurul negru pare la fel de splendid ca lumina: ,,Picurul negru s-a scufundat în sânul lui Amśumati, înaintând cu 10 mii de cercuri….Unu a văzut picurul în mişcare, pe malul râului …Pare norul negru care s-a scufundat în apă’’[10] De aici se explică sensul comparării lui Krishna cu picurul negru sau cu norul, din opera lui Chandidas.Această imagine este dezvoltată în Bhagavat gita. Picurul sau punctul din Rigveda devine matca, iar acel Unu ia aspectul lui Krishna. Faptul că zeul este cel care veghează la armonia universului, acesta poate simboliza chiar acel picur negru :Astfel spus imaginea dragostei dintre Radha și Krishna este, de fapt, ceea ce afirmase la un moment dat Radhakrishnan despre tapas, Absolut, precum şi concepţia dintre fiinţă şi non fiinţă. ,,Opoziţia dintre ego şi non ego a fost prima antiteză care se dezvoltă din Absolut prin Tapas. Tapas reprezintă o goană, o proiectare a fiinţei în existenţă, un impuls care dă energie în cel Absolut. Prin tapas se dezvoltă fiinţa şi nefiinţa’’. [11] Krishna este personificarea dragostei şi bucuriei, distrugând prin cântec, durerile şi păcatele. Fiind crescut de şeful văcarilor, Krishna este cunoscut şi ca Govinda (văcarul), Gopinath (stăpânul păstoriţelor), Gopal (văcarul). Pe lângă aceste nume, zeul mai este apelat şi ca Mohan sau Hari. Legendele, marea majoritate, preluate din Bhagavat Purana spun că într-o seară, tânărul şi-ar fi luat fluierul de bambus (bansuri) şi a început să cânte. Păstoriţele atrase de sunetele melodioase au venit şi au rămas captivate de prezenţa celestă a lui Krishna, începând să danseze în cerc, simbol al unirii dintre cer şi pământ. Aceste gopis – uri îi însoţesc pretutindeni, atât pe el cât şi pe consoarta favorită a acestuia, Radha. Hinduismul a clasificat gopis– urile în trei clase importante. Prima clasă este cea a gopis – urilor confidente, acestea fiind de vârsta cuplului, urmând celelalte clase, de gopis – servitoare (dasis) şi mesagerele (acestea sunt privite ca şi cântăreţe care destind cuplu.[12]

Arta indiană, de la film, literatură, la pictură şi sculptură, îl înfăţişează pe Krishna ca fiind un tânăr cu piele albastră (simbol al divinului) acoperit de o eşarfă şi un dhoti galben. Bijuteriile, ghirlanda de flori, bansuri şi turbanul tot galben, ornat la rândul său cu bijuterii şi o pană de păun completează, accesoriile divinului cântăreţ. Krishna este şi zeul eroic. El apare în Mahabharata, sub ipostaza de vizitiu al războinicului, Arjuna. Ca oricărui zeu şi lui Krishna i se mai atribuie, încă o consoartă. Aşadar, nu Radha este prima soţie, ci Rukmini, cea de aur. Iniţial, aceasta nu era mireasa sa, Krishna a răpit-o în ziua nunţii sale[13]. Cu timpul, locul acesteia îl ia Radha care în secolul al XVI – lea începe să fie adorată ca zeiţă. Potrivit tradiţiei indiene se spune că această frumoasă gopi a apărut în Varsana, aproape de satul Vrindavan, locul preferat al zeului. Se spune că în acest loc Krishna s-ar fi retras pentru a crea lumea, ceea ce înseamnă că el este ,,Adevărul Absolut al Personalităţii Supreme[14].

Dar Krishna, simbolul Plăcerii transcendentale, atracţia minţii tuturor entităţilor vii nu poate exista fără puterea sa feminină. Această energie divină a lui Krishna este privită ca fiind zeiţa transcendentală, personificarea tuturor celorlalte zeiţe. Dacă Krishna este un avatar al lui Vishnu, atunci şi Radha (Fulger) cea albă este un avatar al zeiţei bogăţiei şi norocului Lakshmi. Ea este dragostea divină a lui Krishna, extazul şi bucuria sa. Radha, simbolul umanului, şefa păstoriţelor din Vrindavan, posedă şi chiar atrage personalitatea divină, putând produce dragostea printre aceste gopis. În concepţia filosofiei, Radha înseamnă detaşarea, cunoaşterea, faima umană care a atins divinul. Este o altă faţă a relaţiei dintre sufletul divin (brahman – Krishna) cu cel uman (atman adică Radha). Privit astrologic, cuplul poate reprezenta opoziţia dintre noapte şi zi.[15] Prin frumuseţea şi puritatea sa, Radha a devenit încântarea şi izvorul tuturor dorinţelor lui Krishna. În plan uman, zeiţa cea albă personifică simbolul femeii devotate, afectuoase, blânde, cu darul vorbirii. Din această cauză, Radha este cunoscută sub diverse nume dintre care cele mai cunoscute sunt Radharani (regina Radha), Govinda anandi (Plăcerea lui Govinda – Krishna), Govinda mohini (mistificarea, seducţia lui Govinda) şi Aradhana, adică Calea lui Govinda[16]. Toate aceste simboluri sunt descrise de Chandidas printr-un romantism rafinat. Privit prin prisma artei (literatură, filosofie, pictură, şi nu în ultimul rând, filmul indian de ieri şi de azi, hinduismul nu mai poate fi considerat doar o religie. El a devenit estetica artei indiene, iar separarea acestor două concepte ar conduce la incompletarea spiritului indian. Din acest motiv, consider că hinduismul este esenţa artistică a sufletului indian.

Articol scris de Dr. Anca-Amelia Dugăeşescu, specialist în indianistică, literatură comparată.