marți, 20 decembrie 2011
oglinda
Uitat-am, Doamne cum ma vrei Tu
Scaldata in Intelepciune-Ti...
Oare perla sau smarald ma vrei azi?
Uitat-am Doamne dorul Tau de vesnic indragostit...
Sa fie suferinta sau tristetea cea care ma va trezi din nou?
In palatul Tau Beatitudinea troneaza
Eternitatea ... ce se prelinge clipa dupa clipa
In patul Tau de trandafiri
e tolanita Frumusetea
si Iubirea Ta
Iubita primeste-ma azi Inimii Tale, Doamne!
Aceasta Lumina sunt eu!
Ele isi gasesc locul propriu în supremul Vid al Inimii mele,
Ale carui raze stralucesc nediferentiate in vesnicia splendorii Sinelui meu.
Aceasta Lumina a nesfarsitei Cunoasteri,
Neschimbatoare, absoluta,
Adevarata, neprihanita si libera,
Care imprastie intunericul cauzat de cele doua credinţe contrarii: dualitate si non-dualitate,
Aceasta Lumina sunt eu!"
Paramartha-dvadashika , s. 10.
vineri, 16 decembrie 2011
RadaKrishna
Acest zeu galant şi muzicant din hinduism este cel mai adesea invocat, fie subtil, fie în mod evident, în arta indiană. În ,,Studiu introductiv”, realizat de regretata A. Bhose asupra imaginii zeului Krishna în arta indiană a cărții traduse, tot de aceasta din bengali a poetului Chandidas ,,Radha și Krishna ”[1] se observă importanța și istoria lui Krishna, dar și influența romantică și divină a zeului, făcând din adoratorul său poet, un artist ,,desăvârșit”, scoțând la iveală cel mai emoționant sentiment uman: dragostea. Sub înfățișarea unei iubiri terestre dintre un bărbat și o femeie se prezintă dragostea dintre Divinitate și o ființă umană (devot). A. Bhose[2] afirmă că personajul Krishna este nu numai o ființă divină, ci și umană (datorită nașterii sale pe pământ, misiunea sa fiind aceea de a învinge tirania și domnia regelui Kamsa). Cele 2 ipostaze se contopesc, așadar, într-o singură ființă. Tot A. Bhose[3] explică pe mai departe că numele Krishna este atestat în mai multe opere ca Rigveda, I.116, VIII.74, Chandogya Upaniśad III, 17,6, Mahabharata, Bhagavat Purana, Bhagavad gita).
El a devenit cel mai important după triada compusă din Brahma – Shiva – Vishnu. De asemenea, nu există cântec (modern sau devoţional – bhajan) care să nu-l invoce. Shri Krishna este un zeu al frumuseţii, al cântecului, al creaţiilor, al rasei (sentiment, emoţie, plăcere). Krishna este considerat în hinduism ca fiind a opta reîncarnare a zeului Vishnu şi cea mai iubită divinitate după Shiva. Zeul s-a născut în perioada erei negre (dvarpara yuga), în Mathura (Andhra Pradesh) ca al optulea fiu al cuplului Vasudev – Devaki. Vishnu s-a întrupat în acest copil cu scopul de a opri tirania regelui Kamsa, fratele mamei sale. Speriat de prezicerea înţeleptului Narada că va fi ucis de nepotul său, Kamsa închide cuplul, iar copiii acestuia se nasc în închisoare. Dintre toţi copiii, doar Balram, cel alb şi Krishna, cel negru reuşesc, datorită tatălui lor, să fie salvaţi. Aceştia sunt crescuţi de o familie săracă Nanda – Yashoda.
Arta indiană îl prezintă așa cum o arată și numele ca fiind negru. Rigveda VIII.85, versuri 13-15[4] menționează cuvântul krishna, a cărei traducere este Negru sau Întunecatul. Chiar și Chandidas face referire, dar de această dată poetic, la cuvântul negru. Adeseori în text, întâlnim comparația că ,,Stăpânul dragostei” (Krishna) ar fi norul însuși. ,,Acolo se află o făptură cu trupul de culoarea norului. Norul nu este pe cer. El e fiul lui Nanda din Gokul”[5] . În dialogul dintre Radha și Krishna (Kanu), acesta îi explică ,,importanța” și esența culorii negre, ceea ce înseamnă că negrul are un sens dublu, atât divin, cât și teluric: ,,M-am scăldat într-o mare neagră după pofta inimii…Cele trei lumi au culoarea neagră, ea este ținta tuturor. Mătăniile sunt negre….Yoghinii își îndreaptă cugetele Către Cel Negru. Chiar și Ṥiva proslăvește neîncetat culoarea neagră” .[6] Trecând din planul divin se trece la planul terestru, la negru ca ,,podoabă” pentru înfrumusețarea feminină. Krishna arată totodată, în mod retoric, că ochii Radhei sunt dați cu negru, părul îi este negru, la fel și ciucurii din păr. Chiar și veșmântul Radhei cel albastru este tot o culoare derivată din cea neagră. În nota de subsol[7] din poemul Krishna și Radha se explică faptul că, deși negru nu făcea parte din criteriul esteticii indiene (frumuseții), totuși datorită zeului Krishna, el era privit ca fiind estetic.
Filosofia indiană este foarte explicită asupra noţiunii de negru deoarece acesta apare în opoziţie cu albul. Atăt Rigveda, Upaniśade, cât şi Legea lui Manu afirmă că la început era întuneric. ,,Lumea văzută era un întuneric, neînţeleasă, fără însuşiri deosebite, neputând fi cunoscută cu mintea, (…) părând cu desăvârşire adormită’’.[8] De fapt negru în Upaniśade este cea de a treia gună (simţ) şi este văzut ca fiind tamas. Mai mult culoarea neagră simbolizează energia, vidul , ,,puterea timpului atotdistrugător’’. Pornind de la imnul din Rigveda, VIII.85, A.Bhose[9] mai notează în studiul introtuctiv al cărţii lui Chandidas, faptul că imnul se referă fie la existența picurului negru care nu este altceva decât reflecția lunii în apele râului Anuśumati. Picurul negru pare la fel de splendid ca lumina: ,,Picurul negru s-a scufundat în sânul lui Amśumati, înaintând cu 10 mii de cercuri….Unu a văzut picurul în mişcare, pe malul râului …Pare norul negru care s-a scufundat în apă’’[10] De aici se explică sensul comparării lui Krishna cu picurul negru sau cu norul, din opera lui Chandidas.Această imagine este dezvoltată în Bhagavat gita. Picurul sau punctul din Rigveda devine matca, iar acel Unu ia aspectul lui Krishna. Faptul că zeul este cel care veghează la armonia universului, acesta poate simboliza chiar acel picur negru :Astfel spus imaginea dragostei dintre Radha și Krishna este, de fapt, ceea ce afirmase la un moment dat Radhakrishnan despre tapas, Absolut, precum şi concepţia dintre fiinţă şi non fiinţă. ,,Opoziţia dintre ego şi non ego a fost prima antiteză care se dezvoltă din Absolut prin Tapas. Tapas reprezintă o goană, o proiectare a fiinţei în existenţă, un impuls care dă energie în cel Absolut. Prin tapas se dezvoltă fiinţa şi nefiinţa’’. [11] Krishna este personificarea dragostei şi bucuriei, distrugând prin cântec, durerile şi păcatele. Fiind crescut de şeful văcarilor, Krishna este cunoscut şi ca Govinda (văcarul), Gopinath (stăpânul păstoriţelor), Gopal (văcarul). Pe lângă aceste nume, zeul mai este apelat şi ca Mohan sau Hari. Legendele, marea majoritate, preluate din Bhagavat Purana spun că într-o seară, tânărul şi-ar fi luat fluierul de bambus (bansuri) şi a început să cânte. Păstoriţele atrase de sunetele melodioase au venit şi au rămas captivate de prezenţa celestă a lui Krishna, începând să danseze în cerc, simbol al unirii dintre cer şi pământ. Aceste gopis – uri îi însoţesc pretutindeni, atât pe el cât şi pe consoarta favorită a acestuia, Radha. Hinduismul a clasificat gopis– urile în trei clase importante. Prima clasă este cea a gopis – urilor confidente, acestea fiind de vârsta cuplului, urmând celelalte clase, de gopis – servitoare (dasis) şi mesagerele (acestea sunt privite ca şi cântăreţe care destind cuplu.[12]
Arta indiană, de la film, literatură, la pictură şi sculptură, îl înfăţişează pe Krishna ca fiind un tânăr cu piele albastră (simbol al divinului) acoperit de o eşarfă şi un dhoti galben. Bijuteriile, ghirlanda de flori, bansuri şi turbanul tot galben, ornat la rândul său cu bijuterii şi o pană de păun completează, accesoriile divinului cântăreţ. Krishna este şi zeul eroic. El apare în Mahabharata, sub ipostaza de vizitiu al războinicului, Arjuna. Ca oricărui zeu şi lui Krishna i se mai atribuie, încă o consoartă. Aşadar, nu Radha este prima soţie, ci Rukmini, cea de aur. Iniţial, aceasta nu era mireasa sa, Krishna a răpit-o în ziua nunţii sale[13]. Cu timpul, locul acesteia îl ia Radha care în secolul al XVI – lea începe să fie adorată ca zeiţă. Potrivit tradiţiei indiene se spune că această frumoasă gopi a apărut în Varsana, aproape de satul Vrindavan, locul preferat al zeului. Se spune că în acest loc Krishna s-ar fi retras pentru a crea lumea, ceea ce înseamnă că el este ,,Adevărul Absolut al Personalităţii Supreme[14].
Dar Krishna, simbolul Plăcerii transcendentale, atracţia minţii tuturor entităţilor vii nu poate exista fără puterea sa feminină. Această energie divină a lui Krishna este privită ca fiind zeiţa transcendentală, personificarea tuturor celorlalte zeiţe. Dacă Krishna este un avatar al lui Vishnu, atunci şi Radha (Fulger) cea albă este un avatar al zeiţei bogăţiei şi norocului Lakshmi. Ea este dragostea divină a lui Krishna, extazul şi bucuria sa. Radha, simbolul umanului, şefa păstoriţelor din Vrindavan, posedă şi chiar atrage personalitatea divină, putând produce dragostea printre aceste gopis. În concepţia filosofiei, Radha înseamnă detaşarea, cunoaşterea, faima umană care a atins divinul. Este o altă faţă a relaţiei dintre sufletul divin (brahman – Krishna) cu cel uman (atman adică Radha). Privit astrologic, cuplul poate reprezenta opoziţia dintre noapte şi zi.[15] Prin frumuseţea şi puritatea sa, Radha a devenit încântarea şi izvorul tuturor dorinţelor lui Krishna. În plan uman, zeiţa cea albă personifică simbolul femeii devotate, afectuoase, blânde, cu darul vorbirii. Din această cauză, Radha este cunoscută sub diverse nume dintre care cele mai cunoscute sunt Radharani (regina Radha), Govinda anandi (Plăcerea lui Govinda – Krishna), Govinda mohini (mistificarea, seducţia lui Govinda) şi Aradhana, adică Calea lui Govinda[16]. Toate aceste simboluri sunt descrise de Chandidas printr-un romantism rafinat. Privit prin prisma artei (literatură, filosofie, pictură, şi nu în ultimul rând, filmul indian de ieri şi de azi, hinduismul nu mai poate fi considerat doar o religie. El a devenit estetica artei indiene, iar separarea acestor două concepte ar conduce la incompletarea spiritului indian. Din acest motiv, consider că hinduismul este esenţa artistică a sufletului indian.
Articol scris de Dr. Anca-Amelia Dugăeşescu, specialist în indianistică, literatură comparată.
GANESHA
Cuvântul “Ganesha” este format din cuvintele: “gana” şi “isha”. “Gana” desemnează toate fiinţele care au nume şi formă, iar “isha” înseamnă Domn, Stăpân. Ganesha este numele dat celui de-al doilea fiu al lui Shiva, pentru că a devenit stăpânul întregii creaţii.
Ganesha sau Ganapati este un zeu extrem de popular în India. El este invocat pentru îndepărtarea obstacolelor, precum şi la începutul tuturor acţiunilor mai importante: călătorii, construirea caselor, scrierea cărţilor sau chiar a scrisorilor, pentru obţinerea puterilor paranormale şi a capacităţii de discriminare. Este zeul educaţiei, cunoaşterii şi înţelepciunii, literaturii, artelor frumoase. Toate ritualurile spirituale în tradiţia hindusă încep cu invocarea lui Ganesha. În tradiţia tantrică, se consideră că Ganesha ocroteşte şi ghidează relaţiile sexuale, orientându-le în sens spiritual. El este privit ca fiind întruparea misterelor tantrice.
Reprezentarea simbolică
Această reprezentare poate să nu fie foarte atractivă pentru o minte raţională. Capul de animal şi corpul lui gras atrag copiii, dar pentru cei care se consideră adulţi el pare ridicol. Este o greşeală totuşi să ne lăsăm amăgiţi de aparenţa sa, pentru că Ganesha patronează fiinţele rafinate, care nu sunt înşelate de aspectele exterioare. Cei care nu pot vedea însă Divinul în el şi sunt distraşi de reprezentarea sa, devin o pradă pentru mintea discursivă, care reprezintă cel mai mare obstacol pe calea spirituală. Acceptarea lui Ganesha ca Forţă Divină are ca efect controlul şi calmarea mentalului, precum şi risipirea îndoielilor. De aceea, el este considerat zeitatea cea mai potrivită pentru îndepărtarea obstacolelor. Credinţa în el generează o mare forţă, inversând curgerea obişnuită spre în jos a energiei, orientând-o ascendent şi permiţând astfel activarea centrilor superiori de forţă din fiinţa noastră. Divinul Ganesha este de neclintit. El aduce fermitatea celor care meditează asupra lui şi îl invocă la începutul tuturor acţiunilor profane sau spirituale.
În Mugdala Purana se spune: „Corpul uman al lui Ganesha reprezintă «tvam» (tu), capul de elefant este «tat» (Brahman) şi împreună semnifică unitatea dintre aceste două aspecte. Astfel, corpul lui Ganesha este reprezentarea vizibilă a celei mai înalte realităţi, Brahman, exprimată prin «tat tvam asi» (tu eşti Acela (Brahman sau Dumnezeu)).”
O altă explicaţie este aceea că, în general, capul lui Ganesha îl reprezintă pe Atman, Suprema Realitate, iar corpul, de la gât în jos, simbolizează maya, principiul existenţei fenomenale. Implicarea lui Atman în lume este realizată prin intermediul minţii şi al vorbirii.
Legende despre capul de elefant
Există, desigur, mai multe explicaţii ezoterice pentru capul de elefant. Un elefant este puternic, dar întotdeauna calm. Este unul dintre puţinele animale conştiente de sine şi care are chiar ritualuri funerare. În ciuda forţei sale, este vegetarian.
Purana-ele oferă multe versiuni asupra naşterii lui Ganesha şi a originii capului său de elefant. În Shiva Purana se povesteşte că el a fost creat dintr-un unguent pentru spălat (ubtan), pe care Parvati, Mama Divină, l-a luat de pe corpul său. Se spune că într-o zi, Parvati, pe când se pregătea să facă o baie, a constatat că paznicul apartamentelor sale lipsea. A luat atunci o parte din săpunul de pe corpul său, a modelat o formă de copil şi a suflat în ea forţă vitală, prana. Pe acest copil l-a însărcinat să-i fie gardian şi i-a dat instrucţiuni să nu lase pe nimeni să îi intre în palat. Gardianul-copil a respectat ce-i spusese mama sa şi s-a aşezat afară, cu sceptrul în mână. Exact atunci, Shiva s-a hotărât s-o viziteze pe iubita lui soţie, Parvati, şi a venit la palat. Întrucât micul gardian l-a împiedicat să intre, Shiva s-a înfuriat şi l-a ameninţat pe băiat, dar acesta a fost de neclintit şi numai cu sprijinul tuturor demonilor şi zeilor laolaltă, a putut fi învins. Shiva a devenit atât de furios, încât i-a tăiat capul cu tridentul său. Când Mama Divină a aflat ce se petrecuse, s-a întristat nespus de mult şi i-a cerut lui Shiva să-i redea viaţa. Acesta a pornit în căutarea primului copil dormind orientat spre nord pentru a-i tăia capul şi a-l lipi de corpul neînsufleţit. Era noapte şi toate mamele dormeau ţinându-şi copiii strâns în braţe, de aceea Shiva nu a putut lua nici un cap de copil. A văzut însă un pui de elefant dormind alături de mama sa, spate în spate, şi s-a hotărât să folosească această ocazie. El a luat deci capul puiului de elefant şi l-a lipit de corpul copilului gardian, readucându-l la viaţă. Shiva i-a dat copilului numele de Ganapati, conducătorul trupelor sale, şi a hotărât ca toată lumea să-l adore, înainte de întreprinderea oricărei acţiuni mai importante.
O altă versiune afirmă că Ganesha s-a născut ca o favoare acordată lui Parvati, în urma rugăciunilor sale către Vishnu. Mama Divină a invitat atunci toţi zeii şi sub-zeii să vină să-i viziteze copilul. Aceştia au venit şi au privit îndatoritori minunatul copil – toţi, cu excepţia lui Shani (Saturn), care a privit înspre Pământ pentru că fusese blestemat de soţia sa ca orice fiinţă asupra căreia şi-ar fixa privirea să fie transformată în cenuşă. Mama Divină era convinsă însă că bebeluşul ei nu putea fi vătămat de privirea lui Shani, în ciuda blestemului, şi l-a rugat din nou pe acesta să privească copilul şi să-l binecuvânteze. În clipa în care Shani a privit pruncul, capul acestuia s-a prefăcut în cenuşă. Vishnu a plecat în zbor, călare pe Garuda (zeul cu cap de vultur, vehiculul său tradiţional), în căutarea unui copil, pentru a-i aduce capul, conform indicaţiilor lui Brahma, iar acesta a fost al unui pui de elefant.
Mai există multe alte povestiri despre naşterea lui Ganesha, din diferite epoci (kalpas), dar toate revelează faptul că el este o creaţie a Forţei Divine, fie ea Shiva sau Shakti. Ganesha a fost creat pentru a fi păzitorul palatului Mamei Divine. Astfel, numai cu permisiunea lui se poate ajunge la Ea.
Semnificaţia trompei şi a colţului
Trompa este un instrument inedit. Cu ajutorul ei, Ganesha înlătură obstacolele din calea aspirantului. Orientarea ei spre stânga, spre dreapta sau central este simbolic în legătură cu cele trei canale energetice subtile principale: Ida Nadi, Pingala Nadi şi, respectiv, Sushumna Nadi. Atunci când este ridicată în aer, ea semnifică ascensionarea şi stabilirea lui Kundalini la nivelul lui Sahashrara. În tradiţia tantrică, trompa şi gura senzuală ale elefantului sunt puse în legătură cu organele sexuale masculine şi feminine.
Există mai multe legende în legătură cu unicul colţ al lui Ganesha. Una dintre ele spune că celălalt colţ a fost rupt atunci când Ganesha l-a omorât pe demonul mândriei (Madasura). O alta susţine că acesta a fost rupt pentru a fi folosit la scrierea Maha-bharata-ei. Colţul lui Ganesha este un simbol al Unităţii.
Triumful asupra pasiunilor inferioare
Urechile lui Ganesha, asemănătoare cu nişte vânturători, au la rândul lor o semnificaţie filosofică. Aşa cum vânturătoarea separă grâul de neghină, ele simbolizează puterea de discriminare între Realitatea Ultimă (Brahman) şi lumea fenomenelor iluzorii (maya).
În ceea ce priveşte şobolanul din reprezentările tradiţionale ale lui Ganesha, se spune că era la origine demonul vanităţii şi al impertinenţei şi că a fost înfrânt de zeu. De altfel, în tradiţia hindusă circulă multe legende legate de diferiţi demoni alungaţi sau învinşi de către Ganesha. Prin invocarea sa, fiinţa umană poate deci să triumfe asupra tendinţelor inferioare: mândria, vanitatea, egoismul, mânia, aroganţa etc.
Ganesha poartă în pântec Oul cosmic
Şi în legătură cu abdomenul proeminent al lui Ganesha există o legendă. Se spune că Zeul bogăţiei (Kubera) a invitat odată cuplul divin Shiva şi Shakti la cină, pentru a se mândri cu bunăstarea sa. Ei au refuzat invitaţia lui Kubera, sugerându-i în schimb să îl hrănească pe fiul lor, Ganesha. Kubera a râs, spunând: “Pot să hrănesc mulţi copii ca acesta!” Ganesha s-a aşezat calm la masă şi a început să mănânce. A mâncat mai întâi toată mâncarea. Apoi a început să mănânce mobila, palatul etc. Kubera s-a înspăimântat, dar Ganesha i-a spus vesel: “Le-ai promis părinţilor mei că mă vei hrăni. Acum va trebui să te mănânc şi pe tine”. Kubera a fugit şi a cerut ajutorul lui Shiva. Acesta i-a dat un pumn de orez şi i-a spus să i-l ofere lui Ganesha cu umilinţă. Kubera s-a întors. Între timp, stomacul lui Ganesha devenise gigantic, dar el nu-şi pierduse starea de bună-dispoziţie. Când Kubera i-a servit, plin de umilinţă, o cană cu orez, foamea lui a fost, în sfărşit, potolită.
Se mai consideră, de asemenea, că Ganesha este reprezentat în acest fel pentru că poartă în pântecul său Brahmanda (oul cosmic).
Patronul Gana-elor (fiinţelor)
Există o povestire plină de tâlc, care revelează modul în care acest zeu a devenit patronul gana-elor şi a căpătat titlul de “Ganesha”.
Pe vremuri, Shiva era singurul stăpân al zeilor, sub-zeilor, oamenilor, demonilor, fantomelor, spiritelor şi al tuturor celorlalte fiinţe existente. Dar pentru că el se afla permanent în starea de extaz divin (samadhi), zeilor şi celorlalte fiinţe le era foarte greu să comunice cu el. Ori de câte ori aveau probleme, ei trebuiau să petreacă ore întregi cântând imnuri şi rugându-se, pentru ca Shiva să revină la starea normală de conştiinţă. De aceea, gana-ele au simţit nevoia unui alt conducător, care să fie mai uşor de apelat, să le rezolve problemele şi să-i protejeze la nevoie.
Ele au venit la Brahma cu această problemă, dar el nu a putut să o rezolve, aşa că i-a cerut ajutorul lui Vishnu pentru a-l convinge pe Shiva să stabilească un nou Ganapati (conducător al gana-elor). Vishnu le-a sugerat acestora să-l aleagă pe unul dintre cei doi fii ai lui Shiva: Kartikeya (cunoscut şi sub numele de Subramaniyam) sau Lambodar (Ganesha cel gras). Pentru a afla care dintre cei doi merita titlul de Ganesha, zeii şi sub-zeii au hotărât să organizeze un concurs. În ziua stabilită, toţi au venit să asiste la concurs, unde Vishnu era judecător. Shiva şi Parvati erau şi ei prezenţi, aşezaţi în centru. La momentul stabilit, Vishnu a anunţat proba concursului. Cei doi trebuiau să facă înconjurul Universului, primul sosit urmând să fie numit Ganesha, stăpânul tuturor gana-elor.
După anunţarea probei, Kartikeya şi-a luat zborul în spaţiu, călare pe păunul său ultra-rapid, pentru a străbate Universul cât mai repede posibil. În acest timp, Ganesha a rămas aşezat pe şobolanul său fără să mişte din loc. Vishnu, văzându-l că stă, i-a spus să se grăbească. La insistenţele lui Vishnu de a intra deîndată în concurs, Ganesha a zâmbit, şi-a depus omagiile la picioarele tatălui şi a mamei sale, apoi a salutat cu umilinţă ceilalţi zei şi sub-zei şi, în final, a decolat pe şobolanul său. Toţi au fost însă uluiţi când au văzut că în loc să se îndrepte spre spaţiul cosmic, Ganesha a zburat în jurul lui Shiva şi Parvati. După ce i-a înconjurat astfel pe Shiva şi Shakti, Ganesha s-a întors la punctul de plecare, a îngenuncheat în faţa părinţilor săi şi a declarat: “Mi-am îndeplinit sarcina. Am făcut înconjurul întregului univers.” “Nu-i adevărat!”, au exclamat zeii şi sub-zeii. “Nu ai fost nicăieri. Eşti un leneş.”
Ganesha i s-a adresat atunci lui Vishnu, cu mâinile împreunate: “Ştiu că tu înţelegi semnificaţia modului meu de a acţiona, dar pentru ca şi ceilalţi să înţeleagă, voi spune următoarele: mi-am îndeplinit sarcina de a face înconjurul Universului, pentru că toată această lume fenomenală, a numerelor şi a formelor, nu este decât o manifestare a Mamei Divine şi a Tatălui meu Divin. Ei sunt sursa a tot ceea ce există. Eu m-am orientat către sursă, care este Adevărul, esenţa întregii existenţe şi a tuturor fenomenelor. Ştiu că această lume este un ocean de existenţă relativă, că este iluzorie şi că nu are sens să renunţi la Adevărul Ultim pentru a merge în jurul iluziei. Fratele meu încă mai face înconjurul acestui Univers. Când va ajunge la Adevăr, va fi acelaşi Adevăr care este Unic şi în raport cu care tot restul este iluzie, inclusiv voi şi eu.”
Această afirmaţie a aprins o scânteie de înţelegere autentică în ascultătorii săi, care au fost uimiţi şi încântaţi, de înţelepciunea sa. Aplaudând judecata lui rafinată şi acţiunea sa iluminatoare, ei l-au acceptat pe grasul Ganesha ca patron al lor. În timp ce Vishnu punea semnul victoriei (tilak) pe fruntea lui Ganesha cel cu cap de elefant, Kartikeya s-a întors obosit din călătoria sa în jurul lumii. El s-a supărat şi a contestat victoria lui Ganesha. Zeii i-au povestit atunci lui Kartikeya despre subtilitatea şi înţelepciunea acestuia şi i-au spus “Tu te-ai orientat spre materie, care este iluzorie; ai mers în jurul lumii fenomenale, a cărei existenţă este relativă, şi de aceea nu ai putut percepe direct Adevărul Ultim. El este sursa. Lumea fenomenală este maya (iluzia).” Kartikeya a realizat atunci că fusese păcălit de maya, că goana lui în lumea fenomenelor mereu schimbătoare este zadarnică. Astfel, tot efortul său fusese fără sens pentru că alergase după un miraj. Kartikeya se comportase ca toţi ceilalţi muritori care iau lumea numelor şi formelor drept realitate şi cad astfel în capcana maya-ei. El şi-a acceptat înfrângerea, iar titlul de “Ganesha” i-a fost oferit celui a cărui înţelepciune a trecut dincolo de existenţa materială.
Tot atunci, Vishnu a hotărât că, începând cu acel moment, toate fiinţele să implore graţia lui Ganesha la începutul tuturor acţiunilor lor. Cei care îl invocă astfel nu vor întâmpina obstacole în realizarea ţelurilor benefice pe care şi le propun, iar calea le va fi uşoară şi fără dificultăţi.
Yantra lui Ganesha
Meditaţia şi focalizarea asupra yantra-ei lui Ganesha conferă o stare de echilibru interior.
Fondul este de culoare verde intens. Verdele se obţine din amestecul galbenului cald cu albastrul rece şi, prin urmare, este o culoare a echilibrului. Focalizarea asupra sa produce complementarul său, roşul. Roşul este o culoare care se remarcă de la distanţă, este simbolul vieţii, al inspiraţiei, revoluţionării şi eliberării de reguli şi restricţii.
Lotusul cu opt petale de culoare roşie reprezintă cele opt aspecte ale lui Prakriti (natura primordială): 1. akasha, 2. aerul, 3. focul, 4. apa, 5. pământul, 6. sattva, 7. rajas, 9. tamas.
Steaua cu şase colţuri de culoarea şofranului reprezintă echilibrul dintre energia masculină şi cea feminină, creat prin suprapunerea unui triunghi masculin cu vârful în sus şi a unuia feminin cu vârful în jos.
Triunghiul galben cu vârful în sus, în care se află steaua cu 6 colţuri, reprezintă seva (esenţa vitală) masculină, elixirul nemuririi. Culoarea acestui triunghi este aceeaşi cu a culorii pielii lui Ganesha.
Bindu, punctul plasat în mijlocul triunghiului central, îl reprezintă pe Ganesha însuşi. Meditaţia asupra acestui bindu este principalul scop al adorării yantra-ice. El are culoarea aurie, atrăgătoare şi liniştitoare în acelaşi timp.
Rada Krishna (russianpaintings.net)
In Hindu belief Radha or Sri Radharani is believed to be an incarnation of Goddess Lakshmi. The goddess thus is believed to be the love interest of Lord Sri Krishna as he is the avatar of Sri Hari Vishnu. Radha was accorded the status of a goddess in northern India though the consort of Sri Krishna is known to be Rukmini. In many temples of India it is goddess Radha who is depicted alongside Lord Krishna and not Rukmini. The immense love and devotion the goddess has for Sri Krishna is the reason for her being raised to a higher celestial plane. Today Radharani is worshipped like any other goddess in Indian temples along with Lord Krishna.
Lord Sri Krishna is seen by Radha as the ultimate divine being while she sees herself as the devotee of her lord. Her divine love towards the lord is symbolic with the ultimate union of a devotee with the god. Goddess Sri Radha is believed to be Lord Sri Krishna's adi (original) shakti. She is supreme among the Gopis (milkmaids) and sometimes it is suggested that the gopis were merely the maidservants of Radharani and she undoubtedly held the supreme position in the heart of Sri Krishna. The relationship between Radha and Krishna is not bound by marriage but eternal love and dedication towards each other.
In the Gita Govinda Radha is depicted as a human longing for unison with the divine. It was only after the sixteenth century that the cult of Radha-Krishna grew tremendously. Radha-Krishna have today become a single term, both having no meaning without each other. Both the figures complement each other and are rarely worshipped separately. She is particularly revered in Varsana the village where she was born and in Mathura Vrindavan where Sri Krishna is believed to have taken birth and spend his childhood years. Though Radharani is worshipped to throughout the year but it is on the occasion of Radhashtami when she was born that special celebrations are held. Radha till date is believed to be the supreme devotee of Sri Krishna whom she loved like no one else ever did.
Radha was the daughter of Vrishbhanu Gurjar who was king Suchandra in his previous life. Suchandra and his wife had acquired a boon from Brahmaji that in the Dwapar age Shri Laxmi will be born as a daughter to them in the form of Radha. King Suchendra and Queen Kalavati only were reborn as Vrishbhanu and Kirtikumari and Laxmiji was incarnated as Radha.
It is said that at Radha’s birth, Devarshi Narad himself went and met Vrishbhanu and informed him, “This girl’s beauty and nature is divine. All the houses, wherever her footprints are, Lord Narayan with all other deities will reside. Nurture this girl thinking her to be a Goddess.” According to Naradji’s advice, Vrishbhanu nurtured Radha with great love and care. Nandbaba who lived in the nearby village was friends with Vrishbanu. Once during the festival of Holi; Vrishbanu went to Gokul to meet Nandrai. At Nandrai and Yashoda’s house Krishna (who was growing up as their son) met Radha. Their union was divine, phenomenal and incessant. This meeting was Radha and Krishna’s first meeting which became eternal.
Radha’s love towards Krishna in the terrestrial or customary meaning is not just the relation between a man and woman. The feeling of this love is divine and phenomenal which gives this love a pious form. The philosophical side of this reduces the distance of the support and supportive, also the difference between the worshipper and worshipful is not there. Krishna is the life of Vraj; Radha is the soul of Krishna. That is why, it is said, “Atma Tu Radhika Tasya” (Radha, you are His soul). One form of Radha is, she is a devotee, worshipper of Krishna and in the second form she is the worshipful, devoted by Krishna. ‘Aradhyate Asau itii Radha.’ Radha – Krishna’s love is the symbol of the feeling of being united. When two souls are united, the difference of the other or the second vanishes.Her father Vrsabhanu was the king of cowherds Gop. Vrsabhanu was a partial incarnation of Lord Narayana while her mother Kalavati was a partial incarnation of Goddess Lakshmi.
