Tagore

"Noi ne impunem a vedea tot ceea ce există în această lume ca fiind înfăşurat de Dumnezeu.

 Mă închin mereu lui Dumnezeu care există în foc şi în apă,

care pătrunde întreaga lume, care există în grâne şi în copacii pereni.

Poate oare un astfel de Dumnezeu să fie despărţit de lume?
De altfel, aceasta înseamnă nu doar a-L vedea în tot,
ci mai mult, a-L saluta în orice există în această lume."
Tagore

"Astfel, pentru a dobândi conştiinţa-lumii, trebuie să ne
unim simţirea cu această infinită şi atotcuprinzătoare simţire.
De fapt, singurul progres omenesc coincide cu această extindere
a razei de simţire. Toată poezia, filosofia, ştiinţa, arta şi
religia slujesc acestei extinderi a conştiinţei omului către
sfere mult mai vaste. Omul nu dobândeşte drepturi prin ocuparea
de spaţii întinse, nici măcar prin comportamentul exterior,
ci drepturile sale se extind doar în măsura în care devine
aievea, iar această stare se poate măsura doar prin extinderea
conştiinţei sale.
Însă pentru dobândirea acestei nemărginite conştiinţe
trebuie să plătim. Care este preţul? Lepădarea de sine...

În Gīta ni se spune să înfăptuim lucrurile în mod dezinteresat,
abandonând tânjirea după vreun rezultat..."
Tagore

"Tocmai
de aceea, spre a putea fi pe deplin conştient de tot ceea ce
există, omul trebuie să scape din cătuşele dorinţelor personale.
Trebuie să trecem printr-o astfel de disciplină pentru a ne
pregăti pentru îndatoririle noastre sociale – pentru a împărtăşi
poverile celorlalţi. Orice strădanie pentru a dobândi o viaţă
mai de preţ impune „câştigul prin dăruire, nu prin lăcomie”.
Astfel, extinderea gradată a conştiinţei omului prin uniunea cu
toţi ceilalţi constituie străduinţa omenească."
Tagore