marți, 14 februarie 2012

SHAKTI

La modul general vorbind, Înţelepciunea sau Cunoaşterea este considerată Zeiţa Supremă sau SHAKTI, contrapartea feminină a lui SHIVA (Pura Conştiinţă). Adorarea Zeiţei Supreme nu trebuie să implice doar ritualuri exterioare, ci mai ales o profundă devoţiune şi transfigurare interioară care se realizează în timpul meditaţiei. În acest caz, meditaţia nu reprezintă neapărat adorarea formelor şi calităţilor Zeiţei (deşi poate să înceapă cu imaginea mentală a formei zeităţii respective), ci transcende cu mult limitele care definesc numele, forma sau personalitatea acesteia, contemplând Realitatea Absolută, care este impersonală.



Aspectul ezoteric al Zeiţei Supreme simbolizează ceea ce este ocultat, secret, subtil, adică ceea ce trebuie căutat şi descoperit. Sub aspectul ei de Logos, SHAKTI reprezintă atât învăţătura spirituală, care este oferită celor ce doresc să şi-o însuşească, dar şi înţelegerea ei profundă. Din această perspectivă, ea este însăşi Puterea Interioară a Ghidării Spirituale. Ea ne arată calea pentru a transcende domeniul cunoaşterii obişnuite şi pe cel al dualităţii spaţio-temporale, pentru a plonja astfel în misterul ancestral al eternităţii şi al infinitului.




SHAKTI, ca forţă supremă a Cunoaşterii, ne ghidează, ne inspiră şi totodată ne revelează (atunci când nivelul nostru spiritual a atins maturitatea necesară) cele mai profunde secrete ale Creaţiei. Cu toate acestea, ea nu reprezintă doar Cunoaşterea, ci este simultan Energia Divină nesfârşită şi Beatitudinea Infinită a Conştiinţei Divine. Tocmai de aceea este recunoscută, mai ales, în tot ceea ce reprezintă frumosul şi esteticul în Creaţie.

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx/t/www.yogaesoteric.net/files/t/content.aspx?lang=RO&item=6142

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu