Beatitudinea nesfarsita a devotiunii

Beatitudinea nesfarsita a devotiunii

Lauda celui care este plin de devotiune,
Care nu mediteaza, nici nu recita fara simtire,
Si care totusi, fara nici un efort,
Atinge splendoarea lui Shiva

Desi sufletul imi este tanar
Band nectarul devotiunii Tale,
Este ca o fiinta care incarunteste,
Cu parul albit de praf,
De-a lungul calatoriei prin aceasta lume

Chiar calea vietii omenesti
Devine plina de fericire pentru acei devoti
Care au obtinut gratia Ta, o Doamne,
Si care traiesc in regatul Tau.

Cand totul in aceasta lume are forma Ta,
Cum poate exista un loc
Nepotrivit devotilor Tai?
Unde oare in lume, mantra lor
Nu da roade?

Invingatori sunt aceia imbatati
De bautura celesta a devotiunii.
Ei sunt dincolo de dualitate
Desi Te considera ca fiind "Acela"

Numai aceia cufundati
In bucuria devotiunii plina de fervoare,
Cunosc esenta, o, Doamne,
Oceanului Tau nesfarsit de beatitudine.

Numai Tu, o, Doamne, esti Sinele tuturor
Si fiecare, e firesc, isi iubeste propriul Sine.
Astfel, victorios devine cel ce stie
ca devotiunea este esenta a tot.

Doamne! Cand lumea obiectiva s-a dizolvat
Intr-o stare de meditatie adanca,
Tu ramai singur -
Si cine nu Te vede atunci?
Dar chiar in starea de diferentiere
Dintre cunoscator si cunoscut,
Tu esti perceput usor de devotii Tai.

Asa cum Devi
Cea mai iubita consoarta a Ta, Ocean nesfarsit de fericire,
Este inseparabila de Tine,
Asa sa fie si devotiunea Ta,
Inseparabila de mine.

Calea simturilor este intreita,
Marcata de placere, durere si himere.
Pentru devot, aceasta este calea
Care conduce la atingerea Ta

Cea mai inalta stare de cunoastere intelectuala
Nu are gustul nectarului
Devotiunii Tale.
Pentru mine, o , Doamne, este ca vinul acru.

Cei care practica marea stiinta
A devotiunii Tale,
Sunt singurii care cunosc cu adevarat
Esenta cunoasterii si a ignorantei, deopotriva.

Fie ca aceasta vita de cuvinte,
Ce creste ferma din radacini,
Peste tot impodobita cu flori
Si stropita cu nectarul devotiunii,
Sa faca pentru mine fructe pline de acest sentiment.

"Trebuie sa il adori pe Shiva, devenind Shiva"
Spune o veche zicala. dar devotii spun:
"Trebuie sa il adori pe SHiva, devenind un devot"
Pentru ca ei pot recunoaste esenta Ta ca non-duala,
Chiar ascunsa de forma corpului.

Oare ce anume, pentru un adevarat devot,
Nu serveste drept un instrument,
Ca sa atinga identificarea cu Tine?
Si oare ce, atunci, pentru cel neevoluat spiritual
Nu serverste drept obstacol,
Conducandu-l la neimplinirea realizarii supreme?

Dupa yoga, Tu esti perceput
In momente speciale si in locuri speciale.
Este gresit!
Astfel cum de Tu apari devotilor Tai,
O, Doamne, in orice conditii?

Pratyahara si practicile similare
N-au nimic de a face cu aceasta realizare unica
Chiar in ceea ce este starea non-meditativa a yoghinului,
Devotul obtine uniunea perfecta cu Tine

Nici yoga, nici austeritatile,
Nici cultul ceremonial
Nu sunt recomandate pe calea lui Shiva
Aici numai adorarea este ridicata in slava

Inauntru sau in afara, fie sa inceteze cunoasterea, alungata de stralucitoarea
Lumina a devotiunii,
Fie sa dispara chiar si numele de "suparare",
Ca sa pot obtine realizarea direacta
A naturii adevarate a tuturor lucrurilor

Cu singurul cuvant, Shiva,
Etern pe varful buzelor Sale
Adoratorul se poate bucura
Chiar de cea mai completa gama a placerilor savuroase

Cine mai trebuie numarat
De cei care se odihnesc in fericirea celesta
A racoroasei, purei, linistitei, dulcei
Mari de nectar a devotiunii?

Doamne! De ce cineva ca mine
Sa nu guste din iarba miraculoasa a devotiunii,
Al carei extract natural
Se numeste Eliberare?

O, Doamne, inteleptul se roaga
Numai pentru acele bogatii
Ce hranesc capacitatea de a se bucura
In fericirea adorarii Tale

Ei au trait fericirea inexplicabila,
Intr-o ploaie de nectar devotional.
Chiar daca vor cadea,
Ei nu se vor murdari
De noroiul atasamentelor false
Si de alte stfel de lucruri.

Cand se coace, vita devotiunii
Aduce inevitabile fructe numite siddhi-uri,
Aestea incep cu anima si alte puteri,
Si sfarsesc cu Suprema Eliberare.

Cat de minunat este atunci cand mintea, o Doamne,
In esenta, samanta a tuturor suferintelor,
Patrunsa de nectarul devotiunii,
Produce fructul magic al beatitudinii.

Utpaladeva